STUDIUL UNOR RESTURI FAUNISTICE DESCOPERITE ÎN CETATEA DATATA ÎN HALLSTATTUL TÂRZIU DE LA BEIDAUD (JUD. TULCEA) more

STUDIUL UNOR RESTURI FAUNISTICE DESCOPERITE ÎN CETATEA DATATĂ ÎN HALLSTATTUL TÂRZIU DE LA BEIDAUD (JUD. TULCEA) Sergiu Haimovici, Leti ia Chirilă I Zona în care se găseşte cetatea de la Beidaud este situată aproape la limita jud. Tulcea în Podişul Casimcea. Din punct de vedere geomorfologic, suntem, către vest, în prezen a unor înăl imi de peste 200 m, iar spre est, se găsesc dealuri mai joase ce se continuă cu câmpia care se prelungeşte până la lacul Ceamurlia, legat de laguna Golovi a, din partea de sud a complexului Razelm. Substratul este pietros, de origine foarte veche, din Proterozoic, format din cuar ite, felite şi şisturi verzi, la care se adaugă şi roci, mai ales calcaroase, din Jurasic şi Cretacic; peste ele se găsesc însă, de obicei, forma iuni loessoide depuse în Pleistocenul mediu şi superior. Pe lângă sit, între cele două aliniamente de culmi, curge pârâul Beidaud (Hamangia), care se uneşte cu pârâul Ceamurlia ce se varsă în lacul sus citat. Actualmente, peisajul este aproape cu totul denudat, format de culturi agricole şi pajişti secundare xerofile, dar la sfârşitul secolului al XIX-lea se mai găseau pe înăl imile vestice păduri de „stejărişuri amestecate”. Solurile sunt alcătuite astăzi de diferite tipuri de cernoziomuri, în continuă transformare. Studii arheozoologice, pe material faunistic din Hallstatt, sunt pu ine pentru Dobrogea. Se cunoaşte doar o lucrare referitoare la resturile faunistice din aşezarea de la Rasova1 (sfârşitul culturii Babadag – începutul culturii Basarabi), cât şi una, mult mai recentă, referitoare la materiale relativ pu ine, provenite din două situri din nordul Dobrogei: Tichileşti (cultura Basarabi) şi Cilic Dere (sfârşitul Hallstattului târziu)2. Iată de ce, deşi de la Beidaud resturile de care dispunem nu sunt, abundente, ele apar valoroase, căci provin dintr-o aşezare fortificată, acest tip de situri fiind rare în Hallstattul dobrogean∗. II Resturile de faună avute la dispozi ie sunt în număr de 107, dintre care pentru 94 s-a putut da diagnoză de grup şi de specie. Cele mai multe provin de la mamifere şi anume 89, adică 94,68%; restul de cinci (5,32%) apar in la alte patru grupe de animale şi anume: un rest, moluştelor lamelibranhiate, două resturi, peştilor teleosteeni, tot unul, reptilelor cheloniene şi, în fine, unul, la o pasăre precis sălbatică. Lamelibranhiatele sunt reprezentate printr-un rest de valvă stângă, apar inând lui Unio cf. pictorum. Aceste moluşte nu credem că se găseau către malul apei Hamangiei, datorită faptului că el este şi azi pietros la nivelul sitului; erau culese probabil, la câ iva kilometrii mai în aval, când pârâul se apropie de vărsarea sa în Ceamurlia. Peştii au două resturi osoase. Pentru unul dintre ele, un hiomandibular fragmentar, putem spune că apar ine unui ciprinid, probabil Cyprinus carpio; individul era relativ mare, cam de 45 cm şi aproximativ de 2 kg greutate. Celălalt rest reprezintă corpul unei vertebre, relativ mare, având diametrul de 44 mm, os care ar apar ine probabil somnului (Silurus glanis). Cele două exemplare, 1 2 Vasilescu Ureche, Haimovici 1976. Haimovici, Bodi 2003. ∗ Mul umim arheologului Elena Lăzurcă care ne-a oferit spre studiu materialul faunistic. PEUCE, S.N. II (XV), Tulcea, 2004, p. 303 - 310 304 SERGIU HAIMOVICI, LETI IA CHIRILĂ mai ales somnul, sunt destul de mari şi nu credem că provin din pârâul Hamangia, din dreptul sitului, ci au fost pescuite, mai degrabă, în lacul Ceamurlia sau lagună şi aduse în aşezare. Broasca estoasă de uscat – Testuda graeca ibera – este reprezentată printr-o mică parte din carapace, alcătuită din două plăci marginale, sudate la una costală, ce este ruptă; individul era matur de mărime mijlocie. Probabil că această specie de chelonian, ierbivoră şi totodată termofilă, era în Hallstatt destul de răspândită în zonele cu substrat mai ales pietros, din Dobrogea, decât azi, când a devenit foarte rară. Păsările au, de asemenea, doar un rest şi anume un radius întreg, gracil, apar inând unei specii de talie mare, el având o lungime de 221 mm; considerăm că putea apar ine unui individ de ardeid, specie mare, de apă şi mlaştină. Pasărea a fost vânată sau prinsă mai departe de sit, în zona lacului Ceamurlia sau a lagunei Golovi a. Mamiferele au, aşa cum am arătat, 89 resturi osoase, ce au putut fi determinate până la nivel de specie; celelalte resturi din cadrul materialului faunistic, în număr de 13, pentru care determinarea a fost imposibilă, datorită fragmentării lor puternice, apar in aceluiaşi grup de animale. Au fost găsite un număr de opt specii, dintre care şase apar in grupării domestice şi anume: taurinele (Bos taurus), ovicaprinele (atât genul Ovis, cât şi genul Capra), porcinele (Sus domesticus), cabalinele (Equus caballus) şi câinele (Canis familiaris), iar două, grupării sălbatice: cerbul (Cervus elaphus) şi mistre ul (Sus ferus). Mamiferele domestice a. Taurinele (cornutele mari) ocupă primul loc (vezi tabelul cu frecven e). Men ionăm că această specie este cea mai mare şi masivă între cele şase determinate. Au fost găsite următoarele 39 de fragmente: - un fragment craniu facial, cu o parte a conturului orbitei; - un rest mic de mandibulă, reprezentând tăblia externă a corpului, cu urme ale alveolelor dentare; - un M3 cu erodare slabă, având lungimea de 38∗∗; - cinci corpuri vertebrale, printre ele un fragment al atlasului; două dintre corpuri sunt neepifizate; - două resturi fragmentare de coaste; - trei resturi de scapulare, dintre care la unul se păstrează zona capului articular: lung. cap.artic.= 67, lung. supr. artic.= 58, lărg. supr.artic.= 48 şi lărg. min. gât = 51; - trei resturi de humerus, toate cu epifiza inferioară, dintre care două de la tineri şi unul de matur de la care s-au luat următoarele măsurători: lărg.= 84 şi lărg. supr. art.= 75; - două resturi de radius, unul cu epifiza superioară, altul cu cea inferioară; măsurători la cea superioară: lărg.=75 şi lărg. supr. artic.=67, iar la epifiza inferioară: lărg.= 52; - un fragment coxal cu caracter masiv; - două resturi de femure, un fragment de diafiză şi o por iune de condil; - două tibii cu epifizele inferioare; lărg. epif. infer.=56 şi 59, lărg. supr. artic.= 44 şi 46; - două calcanee, ambele neepifizate; - un astragal, probabil relativ tânăr, cu măsurători: lung.= 56, lărg. troch.= 35; - patru metacarpe: unul cu diafiza apar inând unui vi el, două fragmente de epifize superioare şi o epifiză inferioară cu lărg.= 53; - patru metatarse, două cu epifze superioare, cu lărgimea = 50 şi 51, unul cu epifiza inferioară cu lărgimea = 56, dar şi unul complet, la care s-au făcut următoarele măsurători şi calcule: lung. max.= 222, ∗∗ Măsurătorile sunt date în milimetri. Studiul unor resturi faunistice descoperite în cetatea datată în Hallstattul târziu de la Beidaud... 305 lărg. epif. sup.= 46. lărg. epif. inf.= 52, lărg. min. diaf.=25, indic. I = 20,72, indic. II = 23,42, indic.III = 11,26, sexul – probabil castrat -, înăl imea greabăn = 1,22m.; - un centrotars cu lărg. = 56; - una falangă II cu lung. = 37 şi lărg. epif. sup. = 26; - una falangă III cu lung. max. = 65, lărg. supr. plant. = 23 şi a celei artic. = 23; Din datele de mai sus, la această specie cu frecven a cea mai înaltă, putem distinge bine faptul că suntem în fa a unor materiale osoase, reprezentând resturi de bucătărie, asupra cărora nu s-a executat în prealabil nici o selec ie atunci când el a fost aruncat de către locuitorii aşezării (bogă ia în specii animale, care au totodată aceleaşi caracteristici de fragmentare, vine să demonstreze şi ea acest fapt). Aşa cum apare somatoscopic, dar şi biometric, se constată că taurinele erau încă relativ mari ca talie şi oarecum masive; se observă totuşi o micşorare a lor în raport cu cele din epoca bronzului din zona ării noastre. Asupra unor caracteristici tipologice, în lipsa resturilor de coarne şi a unor păr i mai mari de craniu, nu putem face vreo afirma ie pertinentă. b. Urmează acum să prezentăm caracteristicile celuilalt grup de cornute, aşa-numitele cornute mici, sau cu denumirea lor zootehnică de ovicaprine. De la început trebuie să precizăm că există, în cadrul materialului, ambele genuri, atât Ovis cât şi Capra, dar nu pentru toate fragmentele osoase s-a putut stabili diagnoza de gen; în înşiruirea materialului, acolo unde a fost posibil, vom preciza şi genul. Pentru ovicaprine au fost determinate un număr de 15 resturi: - un corn provenit de la Capra, care a fost tăiat transversal, chiar aproape de bază şi este, de asemenea, sec ionat şi spre vârful său, încât nu se poate măsura; el apare ca un corn tipic al formei „prisca” şi apar ine unei femele; - fragment de craniu neural, având regiunea occipitală de deasupra lui foramen magnum, un condil fiind sec ionat sagital; apar ine unei Ovis femele; - patru resturi de mandibule, una doar un fragment de apofiză coronoidă, alta apar inând unui individ, abia adult, căci apare M3, iar două de corpuri de mandibule purtând şi din ii jugali; s-a putut măsura pentru una din ele lungimea din ilor jugali = 75, lungimea molari = 46, iar a lui M3 = 23, însă la cealaltă doar lungimea molari = 48 şi a lui M3 = 24; - patru corpuri de vertebre, una dorsală, două lombare şi un fragment de sacrum, toate fiind epifizate; - trei scapulare foarte deteriorate, unul apar inând la un individ mare, poate un berbec; - două coxale cu zona lor articulară; la unul din ele s-a măsurat diametrul cavită ii acetabulare = 29; Dacă pentru genul Capra se poate spune că ea apar ine, prin corn, tipului „prisca”, pentru Ovis ne este imposibil de a aduce vreo dată cu privire la tipologie. Se poate doar afirma că aceasta era probabil doar de mărime mijlocie. c. O a patra specie de mamifere domestice este cea a porcinelor de la care s-au găsit 11 resturi: - două resturi de craniu, unul la care se păstrează bine o por iune a zonei occipitale, a cărei parte superioară este aproape dreaptă, deosebindu-l prin aceasta de mistre şi un alt fragment mic al zonei scvamei temporalului: - un fragment de maxilar superior la care se găseşte doar un M2 ce este foarte puternic erodat, încât smal ul nu se mai distinge pe suprafa a masticatorie; ar fi un individ de cca. zece ani, probabil un vier păstrat pentru prăsilă; - un fragment al condilului mandibulei ce pare a proveni de la un individ tânăr; - un fragment mai mare al corpului mandibulei cu o parte din din i; se observă că M2 este în parte ieşit din alveolă; 306 SERGIU HAIMOVICI, LETI IA CHIRILĂ - două fragmente de scapulare, neadulte, de la care s-a putut măsura lărg. gâtului= 25 şi 27; - trei metapodale, dintre care două rupte şi un metacarp IV cu lungimea de 74, putându-se calcula la greabăn o înăl ime de 75cm. Despre porcul din aşezarea de la Beidaud putem spune doar că era de talie mijlocie. d. A cincea specie de animale domestice este reprezentată de cal, care are un număr de 19 resturi: - un fragment mic de mandibulă având o parte din zona simfizală; - un dinte superior, reprezentând pe M1 sau M2 care este foarte erodat; se disting foarte bine stilii, iar protoconul este mic; lungimea dintelui = 25, lungimea protocon = 12, indice protocon = 48,00; - nouă din i inferiori, dintre care trei incisivi: unul este rupt; pe un mijlocaş se vede încă, slab, fundul de mişună; un altul este şi mai erodat, nu mai apare mişuna, ci se vede de-acum steaua; există apoi şase din i jugali şi anume un P2, cât şi un alt premolar, dar şi patru molari, cu eroziune mijlocie către mare; - patru tibii fragmentare, una reprezentând epifiza superioară ruptă şi alte trei fiind epifize inferioare cu lărg. = (65), 69, 76, iar supr. artic. = (52), 62, 65; - un astragal având lărg. = (69) iar diam. = 67; - două calcanee fragmentare; la unul se vede că tuberul abia s-a închis; - una falangă I având lung. max. = 84, lărg. epif. sup. = 51, lărg. epif. inf. pe tuberozitate = 42, lărg. supr. artic. inf. = 41, lărg. min. diaf. = 32, indic. gracil. = 38,09, indic. epif. super. = 60,71; Materialul apar inând calului este şi el foarte fragmentar, găsindu-se totuşi şi oase care, pe viu, sunt îmbrăcate în carne, de exemplu cele trei tibii. Putem afirma că, probabil, se găseau cai de talie medie, dar şi înaltă. e. Ultima specie domestică este reprezentată prin câine, acesta fără o importan ă economică directă ci, mai mult, ca înso itor al omului. Specia respectivă are însă, în situl nostru, un statut cu totul aparte, în raport cu celelalte cinci specii domestice ce au resturi foarte fragmentate – adevărat material menajer. Aceasta datorită faptului că specia a fost descoperită în groapa nr. 11, sub forma unui individ probabil întreg care a fost depus sau poate aruncat în ea. Ne-au ajuns în eviden ă, de la acest individ, mai multe resturi osoase, inclusiv un craniu ce este relativ întreg (putem afirma că nu s-a ac ionat de către om pentru a scoate creierul sau pentru a lăsa alte urme); lipseşte cu totul mandibula. Din cadrul scheletului trunchiului vertebrele lipsesc, găsindu-se doar un număr de şapte coaste, în parte fragmentare. Dintre oasele extremită ilor nu au apărut resturi ale centurilor, dar există un humerus drept fragmentar, ambele cubitusuri, tot fragmentare, cele două tibii (cea stângă având epifiza superioară distrusă – poate o lovitură puternică!), un peroneu fragmentar şi un calcaneu întreg. Este posibil ca unele oase mai mici sau chiar unele fragmente ale oaselor lungi ale membrelor să fi rămas în pământul scos din groapă; posibil ca unele oase mai fragile sau chiar unele fragmente de oase ale membrelor, cum ar fi bucă i de peroneu sau de radius, să fi fost distruse de intemperii. Vertebrele însă, prin corpul lor, sunt foarte tari şi nu se sfarmă uşor, iar câinele are foarte multe vertebre; tot puternice sunt şi oasele centurilor, mai ales osul coxal; de asemenea şi mandibula este destul de tare – s-ar pune problema dacă ea a fost tăiată inten ionat, deci îndepărtată de cap, înainte de punerea (aruncarea) individului în groapă (când aceasta din urmă se desprinde inten ionat de restul capului, rămân de obicei legate de acesta – adică craniul – cele două apofize coronoide ale ei care nu apar nici ele în resturile avute la dispozi ie). Ne este imposibil să dăm un răspuns plauzibil la toate problemele care se ridică cu privire la resturile care au ajuns pe mâna autorilor articolului. Arătăm doar că atunci când se găsesc asemenea schelete este necesar a se strânge cu grijă până la cel mai mic osişor, pentru a nu se ridica apoi, la prelucrarea materialului, probleme nerezolvabile. Studiul unor resturi faunistice descoperite în cetatea datată în Hallstattul târziu de la Beidaud... 307 Astfel, autorii articolului se mărginesc doar la a executa pe resturile găsite măsurătorile de rigoare şi, pe baza lor, cât şi morfoscopic, să scoată în eviden ă unele caracteristici ale respectivului individ de câine. Craniu Acr – Pr 182 Lărg. foramen magnum Condil – Pr 167 Înăl . foramen magnum Ba – Pr 158 Lung. bulă 21 Lung. craniu neural 88 Lărg. bulă 19 Lung. craniu facial 100 Lung. din i jugali super. 60 Lung. bot 81 Lung. carnasieră 27 Lung. nazale Lung. molari 16 Staph. – Pr 90 Humerus Ot – Ot 64 Lărg. epif. inf. 30 Lărg. supr. artic. 24 Lărg. condilară Lărg. bizigom. Cubitus Lărg. max. palat. 64 Lărg. supr. radială 15 Lărg. min. palat. 34 Tibia Eu – Eu 53 Lungime 171 Lărg. max. frunte 48 Lărg. epif. super. 30 Lărg. min. frunte 35 Lărg. epif. infer. 20; 20 36 Calcaneu Lărg. min. craniu Ba- Acr (58) Lungime 42 Înăl . max. craniu 57 Înăl imea greabănului după tibie = 51cm După măsurători şi morfoscopic câinele respectiv avea o mărime medie şi prezenta un bot lung şi îngust. Mamifere sălbatice Aşa cum rezultă din tabelul cu frecven e, această grupare prezintă doar pu ine resturi în raport cu cele domestice. Mistre ul are un singur fragment osos reprezentat printr-o por iune a temporalului şi anume de o parte a scuamei şi cu întreaga stâncă a sa; apar ine unui individ mare şi masiv, probabil un mascul. Cerbul prezintă trei resturi. Distingem mai întâi o por iune din corn, lung cam de 60 mm, sec ionat proximal şi cioplit distal; cu ajutorul unui instrument trecut prin foc s-a eliminat nucleul spongios al cornului, rămânând un gol central astfel încât întreaga parte internă a zonei dense poartă urme de arsură; nu putem preciza în ce scop s-a executat de către om acest lucru. Al doilea rest este reprezentat printr-un fragment al diafizei unui metacarp, provenind de la un individ tânăr. S-a găsit şi un centrotars, sec ionat sagital încât nu se poate măsura lă imea ci doar diametrul anteroposterior = 39. Prezen a resturilor unui individ de doar cca. un an arată că vânătoarea nu avea un caracter planificat, neprezervându-se tineretul. III Având în vedere descrierea amănun ită a resturilor animaliere apar inând speciilor găsite în materialul arheozoologic avut la dispozi ie, considerând frecven a acestora (vezi tabelul cu frecven e pentru mamifere), putem pune în eviden ă unele caracteristici ale economiei animaliere ale locuitorilor din cetatea hallstattiană de la Beidaud. 308 SERGIU HAIMOVICI, LETI IA CHIRILĂ Valva de scoică, ajunsă printre resturile menajere, arată că este posibil să se fi executat şi ocupa ia arhaică de culegere, pentru hrană, a unor animale mici; totuşi, noi credem că Unio era adus în cetate prin schimb cu locuitorii altor situri situate în apropierea lacului Ceamurlia şi-a întregului complex lagunar. Dacă con inutul moluştei putea reprezenta o hrană pentru om, valva ca atare putea avea şi alte utilită i mai ales pe aceea de acoperire a unor nevoi de carbonat de calciu, încât nu era poate cu totul necesar ca animalul să fi ajuns, în stare proaspătă, în cetate. În ceea ce priveşte pescuitul, este şi mai evident faptul că resturile de peşti găsite în cetate apar in unor indivizi ce au ajuns acolo prin intermediul schimbului cu alte popula ii umane. Somnul era prea mare pentru a putea trăi în apa micului pârâu ce trecea pe lângă cetate. Credem că pasărea de talie mare, tot acvatică, al cărei os s-a găsit în sit, a fost şi ea adusă, de undeva, de lângă complexul lagunar. Se poate astfel constata că existau posibilită i rapide de a se face aceste schimburi între diverse situri situate într-o zonă mai largă, căci atât carnea peştilor, cât şi a păsării trebuia să ajungă proaspătă în mâna locuitorilor cetă ii; aceştia participau, aşadar, doar indirect la pescuitul şi vânarea respectivelor animale. O ocupa ie de prim rang, poate chiar mai importantă decât practicarea agriculturii (luată în sensul ei larg), era creşterea mamiferelor domestice (se pare că găina domestică nu era încă cunoscută pe atunci la noi). Prin acestea se puteau asigura, în primul rând, în mare măsură, necesită ile de hrană zilnică a locuitorilor cetă ii. Primul loc în această privin ă îl aveau – dată fiind frecven a înaltă, dar şi talia individuală mare – taurinele. Ele asigurau prin carnea lor o cotă foarte înaltă, credem de peste 50% la acoperirea necesarului de proteine animale, pentru a se ajunge la un meniu corespunzător. Porcinele şi ovicaprinele de ineau o cotă de cel mult 7% fiecare. Trebuie să socotim că porcinele (mai mult decât celelalte specii) interveneau la asigurarea unui meniu echilibrat şi prin livrarea grăsimii lor – aceasta însă mai satisfăcea şi alte necesită i pe lângă cele alimentare. Trebuie să amintim că atât taurinele, cât şi ovicaprinele dădeau, prin femelele lor, o cantitate oarecare de lapte, care se putea şi prelucra, ducând astfel la mărirea cotei lor în necesită ile de proteine, dar şi grăsimi animale. Trebuie avut în vedere că şi calul lua parte la asigurarea necesită ilor de hrană pentru oameni, căci este aproape de necrezut ca locuitorii sitului să fi ocolit folosirea cărnii acestei specii. Considerând atât frecven a, cât şi talia specifică, putem aprecia că cel pu in 20% din necesită ile de proteină animală erau acoperite de către această specie. Rolul mamiferelor domestice în economia animalieră a locuitorilor sitului trebuie considerat şi din alte puncte de vedere. Dacă porcinele sunt monovalente, ele fiind crescute doar pentru a furniza, prin sacrificare, carne şi grăsime, taurinele, ovinele şi calul, pe lângă faptul că acoperă o parte foarte mare din necesită ile alimentare ale societă ii omeneşti, sunt evident polivalente, fiind crescute (de fapt inute) şi pentru alte scopuri lucrative. Din păcate, caracteristicile morfologice ale unor resturi osoase găsite de noi nu pot contribui cu nimic la o punere în eviden ă, concret, a acestor multiple folosin e a celor trei specii men ionate. Indirect însă (lăsând la o parte faptul că azi avem cunoştin e oarecum apriorice despre aceste folosin e) le putem eviden ia, mai ales, considerând vârsta de sacrificare (poate chiar de moarte naturală) a unor indivizi. Astfel, se constată că, taurinele şi, mai mult chiar, ovinele şi cabalinele, sunt sacrificate mai ales cu mult după atingerea maturită ii şi chiar ajungerea lor până la bătrâne e. Exemplificând, găsim la taurine, doi indivizi tineri alături de al i cinci care au trecut de 5 ani; la ovicaprine, din patru indivizi, unul are cam 1,5 ani, doi cam 5-7 ani şi unul peste 8 ani; calul, cu un individ abia matur, de cca. 4 ani, dar şi doi de aprox. 10-12 ani şi unul de cca. 16-18 ani. Aşadar locuitorii sitului nu sacrificau cu predilec ie tineretul şi adul ii ce ar fi dat o carne de mai bună calitate (este posibil ca omorârea tineretului să se datoreze uneori şi faptului că unii indivizi deveneau, dintr-o cauză sau alta, nevalizi), ci foloseau mai întâi cele trei specii pentru alte scopuri lucrative şi abia apoi, doar când aveau nevoie mai stringent de carne, să-i fi sacrificat. Prezen a unui mascul castrat matur de taurin vine şi el să arate că acestea erau inute nu numai în scop alimentar. Men inerea până la vârste Studiul unor resturi faunistice descoperite în cetatea datată în Hallstattul târziu de la Beidaud... 309 mai înaintate a speciilor de ierbivore men ionate vine totodată să arate faptul că locuitorii aveau din plin furaje pentru a între ine intact şeptelul în anotimpul friguros. Desigur taurinele reprezentau un motor animal de prim rang, iar calul, pe lângă faptul că era un bun motor animal, mai servea şi la călărie. Este evident că ovinele produceau şi lână, dar nu se poate arăta concret acest lucru. După cum s-a constatat (vezi şi tabelul cu frecven e), există şi resturi de la două sălbăticiuni: mistre ul şi cerbul. Aceste specii arată clar, în mod direct, că locuitorii cetă ii se ocupau şi cu vânătoarea mamiferelor de talie mare. Această ocupa ie era însă secundară, având o pondere relativ mică, dar exercitându-se curent. Evident că prin vânarea acestor specii sălbatice se ob inea carne; astfel, putem considera că cca. 15% din necesită ile de proteine erau asigurate prin intermediul acestei ocupa ii. În ceea ce priveşte caracteristicile economiei animaliere, trebuie scos în eviden ă şi că, prin sacrificare sau vânare, speciile de mamifere, pe lângă faptul că dădeau produsele alimentare, serveau, prin unele păr i şi forma iuni ale lor, drept materie primă pentru unele necesită i gospodăreşti. Astfel, coarnele şi pielea, din ii, oasele ca atare, erau prelucrate pentru a da anumite unelte şi obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, dar nu numai. De asemenea erau folosite multe păr i şi organe moi ale animalelor, pentru varii scopuri, însă doar cele arătate anterior s-au păstrat oarecum bine, fiind produse neputrescibile. IV Este bine ca la sfârşit, considerând mai ales unele caracteristici ecologice ale unor specii de animale găsite, să căutăm a arăta care era ambientul în cadrul căruia îşi ducea via a popula ia umană din cetatea hallstattiană. Este evident că în peste cei cam 2500 de ani care ne despart de perioada în care această aşezare a fiin at nu au putut avea loc schimbări marcate geomorfologic, deosebirile fa ă de situa ia actuală mărginindu-se mai ales la peisaj. Este astfel sigur că pădurile se întindeau pe mari suprafe e în jurul sitului. Atât mistre ul, găsit acum rar în unele zone ale Dobrogei, şi cerbul, ajuns cu totul doar carpatin, nu puteau vie ui decât într-un mediu cu totul silvestru, ambele specii făcând parte din gruparea ecologică „de pădure”. În acelaşi ambient, ca mediu optim, îşi duceau via a şi speciile domestice, mai ales taurinele, caprinele şi porcinele (cu strămoşi sălbatici tot din gruparea „de pădure”). Mediul forestier făcea ca şi clima să fie mai dulce, cu mai pu ine extreme, cu ploi mai abundente şi mai constante, încât este sigur că pârâul Hamangia nu seca vara, iar popula ia umană nu ducea lipsă de apă. Tabel cu frecven a speciilor de mamifere în fragmente şi indivizi prezuma i Specia 1. Bos taurus 2;3 Ovicaprine (Ovis şi Capra) 4. Sus domesticus 5. Equus caballus 6. Canis familiaris 7. Sus ferus 8. Cervus elaphus Fragmente Nr. abs. % 39 43,82 15 16,85 11 19 1* 1 3 12,35 21,34 1,13 1,13 3,37 4,50 Indivizi prezuma i Nr. abs. % 8 34,78 4 17,39 3 4 1 1 2 13,04 17,39 4,38 4,38 8,69 13,07 * Pentru a nu impieta frecven ele speciilor şi a da astfel rezultate aberante, am considerat doar ca un singur rest toate oasele ce apar ineau evident la acelaşi individ de Canis familiaris 310 Bibliografie SERGIU HAIMOVICI, LETI IA CHIRILĂ Haimovici, S., Bodi, G. 2003, Studiul paleofaunei descoperită în trei situri hallstattiene din nordul Dobrogei, Peuce, S.N. 1 (XIV), 477-486 Vasilescu Ureche, R., Haimovici, S. 1976, Studiul preliminar al materialului faunistic din aşezarea hallstattiană de la Rasova (Malul Roşu), Pontica 9, 29-36. L’étude des restes fauniques découverts dans la cité datée dans le Hallstatt tardif de Beidaud (dép. de Tulcea) Résumé Le matériel faunique résulté des fouilles du site de Beidaud est dans une quantité relativement petite, seulement 107 restes, parmi lesquels 94 ont pu être déterminés. Il se présent très fragmentaire, étant composé de restes ménagères, au dehors d’un chien, qu’on a trouvé, probablement, entier, dans une fosse. Les restes appartiennent aux mollusques, aux poissons, aux chéloniens, aux oiseaux, aussi que, dans une très grande quantité, aux mammifères représentés par huit espèces: Bos taurus, Ovis, Capra, Sus domesticus, Equus caballus, Canis familiaris (domestiques) et Sus ferus, Cervus elaphus (sauvages). A chaque espèce on fait une énumération des restes et là où il a été possible on a fait aussi des mésurations, en caractérisant morphoscopique et biométrique, tous les espèces. En connaissant ces caractéristiques, aussi que la fréquence des espèces (voir le tableau), on a établi leur importance dans l’économie animalière des habitants du site, mettant en évidence leurs activités les plus importantes. En final, on conture l’ambiant de jadis (hallstattien) où vivaient les habitants de la cité. Sus, craniu de Canis familiaris în două pozi ii; jos, corn de Cervus cu zona medulară, eliminată prin ardere. En haut, crâne de C a n i s f a m i l i a r i s en deux positions; en bas, bois de C e r v u s avec la zone medulaire éliminée par le feu.